DESPRE NOI

cum sa inveti“Analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie să citească, ci cel care nu a învăţat cum să înveţe”

Alvin Tofler

Potențialul uman este imens când este vorba despre capacitatea minții. Principala preocupare rămâne cum sa inveti accesarea acestui potențial și folosirea lui pe timpul vieții în scopuri utile și productive. Scopul final al vieții este fericirea, iar pentru oameni fericirea este transpusă în prosperitate și abundență, care de foarte multe ori este rezumată la bani.

Banii vin în viața noastră pe mai multe căi. Două dintre cele mai importante sunt locurile de muncă și afacerile. Pentru a avea un loc de muncă bine platitit și o afacere de succes profitabilă trebuie să avem o pregătire ulterioară adică să știm ce să facem și cum să facem. Aceste aspecte se realizează doar prin educație și autoeducație (lecții și cursuri), sa inveti cum sa inveti, care fac omul neștiutor să devină specialistul, expertul în domeniu.

Daca doresti sa devii expert intr-un domeniu si sa inveti cum sa inveti pe altii, trebuie sa treci prin urmatoarele nivele ale expertizei (sursa: cartea The Millionaire Messenger, autor Brendon Burchard):

Expertul in cercetare – pentru a fi expert in cercetare trebuie sa ai la activ multe carti citite in domeniul in care predai, sa fii informat, documentat  si actualizat la zi cu  noutatile din domeniul tau, sa ai stranse date si fapte reale si credibile  pe care sa le oferi mai departe. De asemenea, interviurile personale realizate cu expertii cu cele mai bune rezultate in domeniul tau , pe care sa le oferi altora, te ajuta sa devii un  expert in cercetare.

Expertul in rezultate – la acest nivel ai experienta necesara si aplici in practica tot ceea ce predai. Rezultatele tale personale vizibile si dovedite sunt cartea ta de vizită. Alaturi de aceste  realizari personale daca ai si  cursanti sau elevi cu rezultate deosebite ai certitudinea si siguranta ca stii sa predai bine altora  si nivelul tau de expertiza este ridicat si valoros.

Expertul model de urmat – cand ajungi la acest nivel de expert chiar traiesti ceea ce inveti pe altii, si ceea ce-i indemni sa faca. Acum cei de langă tine te urmeaza automat pentru ca ai devenit un exemplu personal si esti un lider.

Evoluția tehnologiei face ca lucrurile să evolueze rapid. De aceea o rețetă cum să înveți repede și ușor este extrem de benefică pentru fiecare. Faptul că în materialele prezente de până acum din domeniu nu sunt prezentate și explicate cum să fie aplicate complet aceste tehnici de învățare ne-a determinat să demarăm acest proiect în detaliu pentru a fi de folos atât celor prezenti în activitatăți școlare, profesionale și sportive.

 

Daca doresti sa descoperi  cum sa inveti mai usor si sa economisesti timpul tau pretios atunci cand inveti,

cursul CUM SĂ ÎNVEȚI MAI UȘOR este solutia pentru tine.

cum sa inveti mai usor De ce? Pentru ca cele 36 de lectii, au structurate tehnici si metode care te ajuta sa ti dezvolti stiluri si moduri diferite de invatare. Plecand de la alimentatie, cum sa transformi amanarea in actiune  si pana la ce fel de muzica sa asculti atunci cand inveti ai sa parcurgi in fiecare lectie tehnici si metode practice care te ajuta sa devii  usor si repede expert in orice domeniu doresti.

PROFITĂ ACUM DE ACEASTĂ OFERTĂ LIMITATĂ si cu doar 97 LEI poti sa descoperi

cum sa inveti mai usor.

Pentru informatii  si detalii suplimentare contactati-ne la email: ecursurionline@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.